S*** A********
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul S. A. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 5 octombrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 744/2017 din 05.10.2017Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 05 octombrie 2017, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017Acorda un nou termen de judecata pentru administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul de pensie al reclamantului. Emiterea unei adrese catre Tribunalul Mures-Arhiva Sectiei Civile pentru acvirarea dosarului nr. 402/102/2016 al acestei instante.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017