S***** N* D******
InculpatT*** C******* I****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** C******
Parte civilăÎn baza art. 193 alin 2 C.p. cu aplicarea art 41 şi art. 43 C.p. condamnă pe inculpat , la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ lovirea sau alte violenţe ,, faptă prev de art 193 alin 2 C.p. In baza art 83 alin 1 C.p. din 1969 Revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin SP nr.354/15.02.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr.7225/225/2012, definitivă la data de 29.11.2013 prin Decizia penală nr.2342/29.11.2013 a Curţii de Apel Craiova , prin respingerea recursului şi dispune executarea în întregime a pedepsei , care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 397 rap. la art. 19, art. 25 din C.p.p. şi art. 1357 C. civ. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. suma de 693,96 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare. Respinge cererea persoanei vătămate T*** C******* I**** de constituire ca parte civilă, ca tardiv formulată. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 112,5 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului în faza de u.p. , la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului în faza de judecată.
Hotarare 201/2017 din 17.10.2017Se va emite adresă către Biroul Executări Penale -Judecătoria Drobeta Turnu Severin
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Se va emite adresă către Judecătoria Drobeta Turnu Severin . Se vor cita martorii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017se vor cita martorii lipsa cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Se vor cita martorii lipsa cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 06.06.2017Avocat Oproiu Mirela pentru persoana vătămată a solicitat un nou termen de judecată . Se vor cita martorii lipsa cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Acorda termen pentru a se cita martorii din rechizitoriu şi se va emite adresă către I.P.J Mehedinti pentru reactualizarea fişei de cazier a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017