C********* I*** D*****
CondamnatÎn baza art. 587 Cpp rap. la art. 59-60 VCp cu aplic. art. 5 Cp, admite propunerea de liberare condiţionată formulată cu privire la condamnatul C********* I*** D*****---- încarcerat în Penitenciarul Târgu Mure?. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 159/16.12.2015 a Judecătoriei Târnăveni definitivă prin decizia penală nr. 315/18.05.2016 a Cur?ii de Apel Târgu Mure? (MEPI nr. MEPI nr. 185/25.05.2016 a Judecătoriei Târnăveni). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor legale privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.07.2017
Hotarare 719/2017 din 12.07.2017Stabileşte termen de pronuntare la data de 12.07.2017.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017