C**** C*****
InculpatS* D********** E****** O****** S*
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competen?a ?i legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1399/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpatul C**** C***** cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de furt ?i executarea/folosirea de instala?ii clandestine în scopul racordării directe la re?ea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prev ?i ped de art. 228 alin. 1 ?i 3 ?i art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen., precum ?i a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei şi acordă termen la data de 20.03.2017, cu citarea părţilor, cu men?iunea pentru partea civilă de a preciza dacă se constituie parte civilă, iar, în caz afirmativ, cu ce sumă, ce reprezintă ?i probele pe care se întemeiază. Emiterea unei adrese către IPJ Teleorman pentru a se comunica copii actualizate de pe cazierul judiciar ale inculpatului. Încheierea se comunică inculpatului si procurorului. Cu drept de contestatie in 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.02.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu164/2018 din 06.02.2018