C*** D* I********* M**** I****
ReclamantB*** F****** M******
PârâtAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar practicianul în insolvenţă C.I.M. IPURL, având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtei B.F.M.. Obligă pârâta B.F. M. să acopere întregul pasiv al societăţii debitoare M.T. S.R.L, prin plata sumei de 205.440,45 lei, la care se vor adăuga şi cheltuielile din procedură. În baza art.173 din Legea nr.85/2014 executarea silită se va efectua de executorul judecătoresc potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, iar sumele astfel încasate vor intra în averea debitoarei şi vor fi destinate acoperirii pasivului, distribuirea urmând să se efectueze în conformitate cu art.159 din Legea nr.85/2014. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Mure?. Pronunţată potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, azi 21.06. 2018.
Hotarare 285/2018 din 21.06.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 21 iunie 2018, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2018Amână soluţionarea cauzei pentru indicarea exactă a datei apariţiei stării de insolvenţă a societăţii debitoare.
Incheiere de sedinta din 14.05.2018Amână soluţionarea cauzei având în vedere lipsa de procedură cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţie suplimentarea interogatoriului administrat pârâtei pe chestiuni legate de momentul restituirii împrumutului de către debitoare şi a evidenţierii lui în contabilitate, şi a stabilirii cu exactitate a datei apariţiei stării de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 03.04.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 03 aprilie 2018, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2018Acordă termen pentru a da posibilitate pârâtei să-şi exprime punctul de vedere faţă de modificarea cererii introductive.
Incheiere de sedinta din 19.02.2018Amână soluţionarea cauzei în vederea lămuririi aspectelor puse în discuţie.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018Repus pe rol pentru discutarea temeiului de drept invocat şi, rapoartat la acesta, dacă se impune completarea raportului cu cauze.
Incheiere de sedinta din 03.01.2018Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 03 ianuarie 2018, soluţia urmând a fi adusă la cunoştinţa părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2017Amână soluţionarea cauzei pentru a se depune la dosar de către pârâtă a înscrisului încuviinţat, sub sancţiunea decăderii din probă, în caz de neconformare
Incheiere de sedinta din 06.11.2017Acordă termen pentru a da posibilitate reclamantului să-şi precizeze cererea de chemare în judecată, respectiv pentru administrarea probei cu înscrisul încuviiţat la acest termen.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017