Dosar 7485/314/2017/a1 din 15.09.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7485/314/2017/a1
Data dosar:
15.09.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 8:30

    Complet: CCP3
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 839/P/2012 din data de 13.09.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul GRIGOR EDUARD-?TEFAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 5 Cod penal, precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Grigor Eduard-Ştefan, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 5 Cod penal. Conform art. 346 al.1 teza finală Cod de procedură penală prezenta încheiere va fi comunicată inculpatului Grigor Eduard-Ştefan, părţii civile ANAF-DRGFP Iaşi - Direcţia Regională Vamală Iaşi şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 03.11.2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 03.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD