C******** L*****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 Noul C. penal, rap. la art. 375 C. pr. penală şi art. 396 alin. 10 C. proc. penală condamnă pe inculpatul C******** L***** ,pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului la o pedeapsă de 10 luni închisoare. În baza art.91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.92 C.p. În baza art. 66 alin. (1) lit. I C pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a conduce orice categorie de vehicul pentru care deţine permis de conducere, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. I C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de de a conduce orice categorie de vehicul, pentru care deţine permis de conducere la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.93 alin.1 C.p. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat, la datele fixate de acesta; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 C.p. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat de în colaborare cu instituţii din comunitate; b) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei; În baza art.93 alin.3 C.p. inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile constând în activităţi de curăţenie spaţii verzi, activităţi de strângere a deşeurilor din zonele situate de-a lungul şoşelelor, căilor ferate, parcurilor etc, în cadrul următoarelor instituţii:şcoli, grădiniţe din comună, SC MANAGEMENT SERVICII PUBLICE RURALE DRAGALINA SRL (Primăria Dragalina jud.Călăraşi). Datele vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Se vor comunica inculpatului, măsurile de supraveghere la care este supus şi dispoziţiile prev. de art.96 C.p., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 274 C.proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, potrivit art.410 alin.1 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.04.2018.
Hotarare 121/2018 din 26.04.2018CONFORM ART. 391 C.PR.PEN., AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 26.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2018Lipsă cazier actualizat
Incheiere de sedinta din 20.03.2018