S* A*** C** S**
ReclamantS* A**** S**
PârâtDispune, din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 5140/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 7507/281/2017, privind cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta SC ARGE COM.IMPEX SRL cu sediul în comuna Berceni, sat Moara Nouă nr.124A judeţul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S* A**** S** cu sediul în comuna Bucov, nr.372 judeţul Prahova, în sensul că din eroare s-a menţionat „Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi 08.06.2017” în loc de „Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.06.2017”, aşa cum este corect. Menţiunea îndreptării urmează a se face în ambele exemplare originale ale hotărârii – mapă şi dosar. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.07.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.07.2017Admite cererea şi în consecinţă: Oblică pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.015,82 lei reprezentând c/val. marfă livrată şi neachitată, conform facturilor fiscale nr. 16681/21.07.2014 şi 16745/28.07.2014. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce urmează a fi depus la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi 08.06.2017.
Hotarare 5140/2017 din 07.06.2017