S*** E***** C** S***
ReclamantO**** D******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi dispozitivului Sentinţei civile nr.1117 pronunţată la data de 10 mai 2017 de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 750/205/2017, în sensul că acestea vor cuprinde menţiunea corectă „pronunţată în şedinţă publică azi, 10 mai 2017” în loc de „pronunţată în şedinţă publică azi, 9 mai 2017”, respectiv „contravaloare servicii aferente perioadei 30.04.2016 – 31.01.2017”, în loc de „contravaloare servicii aferente perioadei 30.04.2016 – 31.01.2017”, cum greşit s-a menţionat. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică din 14 iunie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 14.06.2017Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC EDILUL CGA SA împotriva pârâtei O.D. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1630,98 lei reprezentând contravaloare servicii aferente perioadei 30.04.2014 – 31.01.2017 şi a sumei de 48,96 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 mai 2017.
Hotararecameraconsiliu1117/2017 din 10.05.2017