Dosar 750/211/2016 din 17.11.2017

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 750/211/2016
Data dosar:
17.11.2017
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul 1A
  • Schimbat în parte

    Admite apelurile formulate de inculpaţii M.G.V. şi H.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 309/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Huedin, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul constatării achitării despăgubirilor civile şi a menţiunii referitoare la emiterea mandatului de executare a pedepsei aplicate inculpatului M.G.V. şi rejudecând: Constată că inculpatul M.G.V. a achitat suma de 800 lei părţii civile F.P.F. şi suma de 800 lei părţii civile P.R.G.. Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului M.G.V. şi a inculpatului H.C.D. la plata despăgubirilor civile în favoarea părţilor civile. Constată executată pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.G.V. în perioada 28.01.2013-27.05.2015, inculpatul fiind liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 1272/2015 a Judecătoriei Bistriţa cu un rest rămas neexecutat de 427 zile, împlinit până la data pronunţării prezentei decizii. Înlătură dispoziţia de emitere a unui nou mandat de executare în privinţa inculpatului M.G.V.. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Acordă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D.L.N., av. U.L.M., în sumă de 360 lei, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.C.D., av. I.I.M., în sumă de 360 lei, sume care se vor suporta din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2018.

    Hotarare 334/2018 din 05.03.2018
  • Sedinta din data de 19.02.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul 1A
  • Amână cauza

    pentru lipsa de apărare a inculpatului M.G.V.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul 1A
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat fată de cererea formulata.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2018
  • Sedinta din data de 11.12.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul 1A
  • Amână cauza

    Cauza s-a amânat fata de lipsa de aparare pentru inc. HCD.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD