B***** N* C*********
InculpatA**** G** R*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr.1251/P/2016, întocmit la data de 03 aprilie 2017, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Bîrsan Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal şi Alexa Romică pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că se află sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, infracţiune prevăzută de art.335 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Bîrsan Constantin şi Alexa Romică. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 21 iunie 2017.
din 21.06.2017