S******* I* G***
InculpatCu privire la măsurile preventive: În temeiul dispoziţiilor art.348 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art.207 alin.6 din acelaşi cod, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în privinţa inculpatului S.G., aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventive din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârşite asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art. 195 cod penal raportat la art. 199 alin. 1 cod penal. În temeiul dispoziţiilor art.348 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.207 alin.4 din acelaşi cod, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S.G., cu datele de stare civilă mai sus menţionate. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de către inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu. În baza disp. art.275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal, incluzând şi suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu – avocat Mirela Ungureanu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 9249/23.12.2017, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Soluţionată şi pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 27.12.2017, ora 12,00. Cu privire la măsurile premergătoare specifice fazei camerei preliminare: În conformitate cu dispoziţiile art.344 alin.2 Cod procedură penală, i s-a comunicat inculpatului copia certificată a rechizitoriului, adresă prin care i se aduce la cunoştinţă obiectul procedurii camerei preliminare, dreptul de a-şi angaja apărător şi dreptul de a formula până la data de 16 ianuarie 2018 cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul nr.829/P/2017. Emiterea unei adrese către Baroul Dâmboviţa pentru a fi desemnat apărător din oficiu inculpatului, căruia i se va aduce la cunoştinţă termenul până la care poate formula, în scris, cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 829/P/2017.. Citarea inculpatului cu datele de stare civilă şi menţiunea prezenţa obligatorie la locul de deţinere. Citarea părţilor civile Soluţionată şi pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 27.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 27.12.2017