C******* A***** M*****
InculpatS****** P****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul COJOCARU ADRIAN-MARIUS, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi de a comunica ori de a se apropia de victima S****** P****) pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu titlul de pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi de a comunica ori de a se apropia de victima S****** P****) de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului COJOCARU ADRIAN-MARIUS şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul COJOCARU ADRIAN-MARIUS ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului COJOCARU ADRIAN-MARIUS obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul COJOCARU ADRIAN-MARIUS va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria/Consiliul Local Ostrov sau la Primăria/Consiliul Local Băneasa, jud. Constanţa. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului COJOCARU ADRIAN-MARIUS asupra prevederilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art.65 alin.3 corob. cu art. 68 alin.1 lit. b Cod penal, constată că pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului nu se execută pe durata termenului de supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 C. pr. pen. rap. la art. 1349 şi urm. Cod civil admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S****** P****, şi obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 3.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 37.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 276 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 1.450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale. În temeiul art. 249 C.pr.pen. cu aplicarea Deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Complet RIL, publicată în M. Of. nr.953/04.12.2017, dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului COJOCARU ADRIAN-MARIUS, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumelor la care a fost obligat pe latură civilă, respectiv 3.000 lei (daune materiale), 37.000 lei (daune morale) şi 1.450 lei (cheltuieli parţiale de judecată). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3.000 lei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2018.
Hotarare 1488/2018 din 31.05.2018Stabileşte pronunţarea la data de 31.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2018Acordă termen la data de 23.05.2018 pentru proba etstimonială.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018