M******* I***
ReclamantR**** N******** A P******** R******* P*** D******* S****** M********
PârâtRespinge excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta R. N. P.– R. prin D.S.M, prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamantul M.I., împotriva pârâtei R.N. P. –R. prin D. S. M., şi în consecinţă: Obligă pe pârâta R. N.P. –R. D.S.M.. să plătească reclamantului sporul de risc în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu 01.02.2014 raportat la perioada efectiv lucrată de reclamant şi până la data de 31.01.2017, precum şi dobânda legală începând cu data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii. Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 759/2017 din 03.10.2017Amână pronunţarea soluţiei la 03.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017