G****** N***
ReclamantB***** M******* G********
PârâtÎn temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă anulează cererea. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava prin care se comunică copie de pe prezenta încheiere, precum şi înscrisul, în original, depus de către reclamant la data de 24.10.2017 denumit „cerere prealabilă către Judecătoria Suceava” şi plicul, în original, prin care a fost trimis acest înscris, urmând a se păstra copie de pe aceste înscrisuri la dosar, cu menţiunea că înscrisul a fost depus în dosarul civil nr. 7554/314/2017 prin care reclamantul a solicitat în contradictoriu cu numita B***** M******* G******** stabilirea testului de paternitate a numitului Boroiu Iulian Andrei, pentru a lua măsurile care apreciază că se impun cu privire la plângerea formulată de numitul G****** N***. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Suceava. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 28.12.2017