V** A***** C******
InculpatÎn baza art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul VAŞ ADRIAN CLAUDIU, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art.335 al.1 din Cod pen., la pedeapsa de 1 (unu) an de zile închisoare, în condiţiile art. 375 NCPP şi art. 396 alin. 10 NCPP. Constată că fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză (comisă la data de 18.11.2016), a fost săvârşită şi descoperită pe parcursul termenului de supraveghere de doi ani, stabilit inculpatului prin sentinţa penală nr. 147/25.02.2016 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2016 în dosarul nr. 4126/270/2015, în care a fost condamnat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis prev. de art. 335 alin.1 Cod penal (faptă comisă la data de 26.03.2015). În baza art. 96 alin.4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 147/25.02.2016 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2016 în dosarul nr. 4126/270/2015 şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin.5 Cod penal rap. la art. 44 alin.1 şi 2 corob. cu art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 147/25.02.2016 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2016 în dosarul nr. 4126/270/2015, în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1 (unu) an de zile închisoare, sporită cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 3 luni de zile închisoare, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni de zile închisoare, şi potrivit art. 60 Cod penal, cu executare în regim de detenţie. Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 147/25.02.2016 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2016 în dosarul nr. 4126/270/2015 şi emiterea unoi forme de executare conform prezentei, la data rămânerii definitive. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 147/25.02.2016 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 15.03.2016 în dosarul nr. 4126/270/2015, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri. În baza art.398 din Codul de procedură penală, raportat la art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă inculpat la plata către stat a sumei totale de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale ?i 200 de lei din cursul judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2018.
Hotarare 879/2018 din 19.11.2018Având în vedere necesitatea emiterii unei adrese către IPJ pentru a ne comunica copia actualizată a cazierului inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.10.2018faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 11.06.2018pentru continuitatea procesului de completul iniţial investit
Incheiere de sedinta din 02.04.2018