Dosar 759/248/2017 din 15.12.2017

şantajul (art.207 NCP) raportat la art.13/1 din Legea nr.78/2000


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 759/248/2017
Data dosar:
15.12.2017
Instanta:
Judecătoria Întorsura Buzăului
Departament:
-
Obiect:
şantajul (art.207 NCP) raportat la art.13/1 din Legea nr.78/2000
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 11:00

    Complet: CP1-pronunţări
  • Condamnare

    În baza art.131 din Legea nr.78/2000 raportat la art.207 alin.1 şi alin.3 C.Pen. condamnă pe inculpatul I**** C********* C******, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. În baza art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.Pen., interzice inculpatului I**** C********* C******, pe o durată de 3 (trei) ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă penală, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.Pen., interzice inculpatului I**** C********* C****** exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 alin.1 C.Pen. dispune suspendarea executarii pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicata prin prezenta sentinţa, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit conform art.92 alin.1 C.Pen. În baza art.93 alin.1 C.Pen. obliga inculpatul I**** C********* C****** ca pe durata termenului de supraveghere sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 C.Pen. obliga inculpatul I**** C********* C****** ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Întorsura Buzăului, jud. Covasna sau în cadrul Primăriei Dobârlău, jud. Covasna, sub coordonarea, controlul şi supravegherea Serviciului de probaţiune Covasna. În baza art.404 alin.2 C.Proc.Pen. atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor sau al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea executării pedepsei şi se va dispune executarea ei în regim de detenţie. În baza art.19 şi art.397 C.Proc.Pen. raportat la art.1357 C.Civ. admite acţiunea civilă a părţii civile I*** I** şi obligă inculpatul I**** C********* C****** la plata către partea civilă I*** I** a sumei de 5000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art.274 alin.1 C.Proc.Pen. obligă inculpatul I**** C********* C****** la plata către stat a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că partea civilă I*** I** nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2019.

    Hotarare 39/2019 din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea hotărârii la data de 18 iunie 2019, ora 11,00, sala P. Pronunţată în şedinţa publică, azi 4 iunie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Reaudierea martorului Neagu Gheorghe, care se citează. Admite în parte, cererea formulată de partea civilă prin apărător ales, privind efectuarea unei adrese către I.P.J. Covasna, sens în care: Se emite adresă către I.P.J. Covasna, pentru a ne comunica dacă în legătură cu martorul Neagu Gheorghe, au existat înregistrate la Postul de Poliţie Dobârlău, dosare penale care să fi fost soluţionate de inculpatul Ifrim Constantin-Claudiu şi de asemenea, dacă au existat procese verbale contravenţionale, încheiate de inculpatul Ifrim Constantin-Claudiu, pe numele martorului Neagu Gheorghe în calitate de contravenient. Prorogă discutarea cererilor în suplimentarea probatoriului şi anume, confruntarea martorului Neagu Gheorghe cu partea civilă şi confruntarea inculpatului cu partea civilă, precum şi supunerea la testul poligraf a inculpatului, a părţii civile şi a martorului Neagu Gheorghe, după reaudierea martorului Neagu Gheorghe şi audierea eventuală a inculpatului. La solicitarea apărătorului părţii civile, amână judecata cauzei la data de 4 iunie 2019, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile păstrează termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 05.03.2019 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Se citează martorii Baniţă George şi Bodeanu Emil, cu menţiunea aplicării sancţiunii amenzii judiciare, în caz de neprezentare. Prorogă pronunţarea asupra tuturor aspectelor privind suplimentarea probatoriului, inclusiv a confruntărilor solicitate de partea civilă şi anume, confruntarea martorului Neagu Gheorghe cu partea civilă şi confruntarea inculpatului cu partea civilă, precum şi supunerea la testul poligraf a inculpatului, a părţii civile şi a martorului Neagu Gheorghe, la termenul următor de judecată. Amână judecata cauzei la data de 2 aprilie 2019, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2019.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Din oficiu, se emite adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, pentru a comunica dacă actele de urmărire penală privind interceptările şi înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental, au fost realizate cu sprijin SRI, iar în caz afirmativ, să se indice punctual care sunt respectivele acte de urmărire penală. Se verifică caietul grefierului de şedinţă ce a participat la şedinţa din data de 04.12.2018, precum şi înregistrarea audio a şedinţei, pentru a se stabili dacă a fost încuviinţată proba testimonială cu martorii Baniţă George şi Bodeanu Emil, solicitată de inculpat prin apărător ales. Prorogă pronunţarea asupra confruntărilor solicitate de partea civilă şi anume, confruntarea martorului Neagu Gheorghe cu partea civilă şi confruntarea inculpatului cu partea civilă, precum şi supunerea la testul poligraf a inculpatului, a părţii civile şi a martorului Neagu Gheorghe, la termenul următor, după sosirea răspunsului din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna. Amână judecata cauzei la data de 5 martie 2019, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 04.12.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului avocat Georgescu Ioan. Se emite adresă către Direcţia Generală de Anticorupţie pentru a ne comunica apartenenţa mijloacelor tehnice utilizate în înregistrarea ambientală audio - video efectuată în dosarul de urmărire penală nr.519/P/2017, în administrarea probei constând în supravegherea tehnică dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 9 august 2017 dată în dosarul nr.519/P/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, confirmată prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr.57/UP din data de 11.08.2017 a Tribunalului Covasna. Prorogă pronunţarea asupra probelor solicitate de partea civilă prin apărător respectiv: efectuarea confruntării între martorul Neagu Gheorghe şi persoana vătămată I*** I**, efectuarea confruntării între inculpat şi persoana vătămată şi supunerea la testul poligraf a inculpatului şi a martorului Neagu Gheorghe. Amână judecata cauzei la data de 8 ianuarie 2019, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi,4 decembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului avocat Georgescu Ioan. Se emite adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna pentru a se solicita să indice mijloacele tehnice utilizate în administrarea probei constând în supravegherea tehnică dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 9 august 2017 dată în dosarul nr.519/P/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, confirmată prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi nr.57/UP din data de 11.08.2017 a Tribunalului Covasna, precum şi apartenenţa acestora, respectiv dacă se află în dotarea organelor de cercetare penală ori au fost folosite ca urmare a colaborării cu Serviciul Român de Informaţii. Prorogă pronunţarea asupra probelor solicitate de partea civilă prin apărător respectiv: efectuarea confruntării între martorul Neagu Gheorghe şi persoana vătămată I*** I**, efectuarea confruntării între inculpat şi persoana vătămată şi supunerea la testul poligraf a inculpatului şi a martorului Neagu Gheorghe. Respinge cererile formulate de apărătorul părţii civile privind comunicarea de către serviciul de telefonie mobilă a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martorul Neagu Gheorghe şi conţinutul acestora după data producerii evenimentului de circulaţie, precum şi cererea privind listingul acestor apeluri.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Acordă termen la 6.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 18.07.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului, av. Calinic Sabin privind administrarea probei cu vizionarea înregistrărilor pe suport C.D în şedinţă publică la viitorul termen de judecată. Respinge cererea formulată de inculpat asistat de av. Calinic Sabin privind emiterea unei adrese către IPJ Covasna – Serviciul Rutier pentru a ne comunica dacă în perioada iulie-august 2017, s-a reţinut permisul de conducere, ori s-a procedat la suspendarea dreptului de conducere a părţii civile I*** I**. Prorogă pronunţarea asupra probei cu confruntările între partea civilă şi inculpat şi între martorul Neagu Gheorghe şi inculpat, precum şi supunerea inculpatului, părţii civile şi a martorului Neagu Gheorghe la testul poligraf, solicitate de partea civilă prin apărător, după administrarea probei cu vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor pe suport C.D. Din oficiu, emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Covasna în vederea efectuării unui referat de evaluare pe seama inculpatului. Amână judecata cauzei la data de 25 septembrie 2018, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iulie 2018.

    Incheiere de sedinta din 18.07.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Ia act că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 euro, reprezentând daune morale Ia act că inculpatul a solicitat la acest termen de judecată parcurgerea procedurii de drept comun precum şi faptul că nu doreşte să dea declaraţie la acest moment. Încuviinţează pentru partea civilă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei în cursul urmăririi penale, precum şi cele depuse la acest termen de judecată Încuviinţează proba testimonială cu martorul Neagu Gheorghe, audiat în cursul urmăririi penale, urmând să fie citat pentru viitorul termen de judecată, precum şi audierea părţii civile şi a inculpatului în condiţiile în care va dori să dea declaraţie la viitorul termen de judecată. Încuviinţează pe latură civilă pentru partea civilă administrarea probei testimoniale cu martorul Onea Ion, punându-i în vedere ca în termen de cinci zile să indice adresa de domiciliul a acestuia în vederea citării. Prorogă pronunţarea asupra cererii privind confruntările între partea civilă şi inculpat, precum şi între martorul Neagu Gheorghe şi inculpat, după administrarea probei testimoniale cu martori. Prorogă pronunţarea asupra probei cu supunerea la testul poligraf a inculpatului, părţii civile şi a martorului Neagu Gheorghe, după administrarea probatoriului, punându-i în vedere apărătorului părţii civile să formuleze clar şi la obiect întrebările care consideră că ar putea fi adresate la testul poligraf pentru fiecare în parte. Amână judecata cauzei la data de 18 iulie 2018, ora 11:00, completul CP1, sala 1, termen pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD