V***** T****
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtHOT. 01.03.2018 Admite cererea formulată de reclamantul V***** T**** în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CONSTANŢA. Anulează decizia nr.379806/11.10.2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului, cu valorificarea veniturilor brute înscrise în adeverinţa nr.29949/2017 emisă de OMV PETROM SA, drepturile fiind stabilite începând cu data de 29.08.2017. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor băneşti dintre pensia cuvenită şi pensia încasată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 541/2018 din 01.03.2018Încheiere. Amână pronunţarea la data de 01.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2018