S******** D****** M*****
ReclamantM******* G*******
ReclamantS***** M****
PârâtD***** M****
PârâtRespinge acţiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să ţină loc de act autentic” formulată de reclamanţii Serşeniuc Dumitru – Marian şi M******* G******* în contradictoriu cu pârâta D***** M****, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.03.2021.
Hotarare 884/2021 din 04.03.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 4 martie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 februarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 18 februarie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 februarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 4 februarie 2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 ianuarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021Acordă termenul solicitat, urmând ca eventualele obiecţiuni să fie depuse la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat. Se va repeta procedura de citare cu reclamantul şi pârâta S***** M****. Se vor efectua copii xerox după lucrarea de expertiză întocmită în cauză care vor fi înaintate cu adresă pârâţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul ei şi a-şi exprima un punct de vedere. Amână cauza la data de 21 ianuarie 2021, ora 8,30, pentru când pârâta D***** M**** primeşte termen în cunoştinţă în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă, semnând citaţia personal de primire. Pune în vedere reclamantei ca până la termenul viitor să facă dovada achitării diferenţei de decont în sumă de 10 lei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 01.10.2020Faţă de dispoziţiile art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Se va emite adresă către dl. expert Nicuţari Petrea pentru întocmirea raportului de expertiză şi depunerea acestuia cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte, conform obiectivului: identificarea terenului în suprafaţă de 12 ari teren grădină şi 30 m.p. teren arabil situat în comuna Dărmăneşti, jud. Suceava, teren ce face din suprafaţa de 2600 m.p. teren grădină intravilan, poziţia 1 din T.P. nr. 540/25.10.1994. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză şi pentru a vira în contul expertului desemnat onorariul provizoriu achitat. Amână cauza la data de 30 aprilie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamanţi proba cu expertiza topo. Numeşte în mod aleatoriu pe d-nul expert Nicuţari Petrea. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere acestora prin apărător ca până la termenul de judecată următor să facă dovada achitării şi să formuleze obiective. Amână cauza la data de 13 februarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.11.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 14.11.2019, pentru când vor fi citate părţile, pârâta D***** M**** cu menţiunea personal la interogatoriu iar reclamanţii cu menţiunea de a preciza care sunt şi de a face dovada moştenitorilor acceptanţi după defuncta Şpetcu Ioana. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.07.2019.
Incheiere de sedinta din 25.07.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 25 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 18 iulie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.07.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 18 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 4 iulie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 4 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 20 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019Introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a numitei D***** M****, domiciliată în satul Măriţei, comuna Dărmăneşti, jud. Suceava, care va fi citată cu copia acţiunii şi a cererii precizatoare şi cu menţiunea de a formula întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 20 iunie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019Pune în vedere reclaman?ilor, prin apărător, să depună la dosar acte de stare civilă în dovedirea legăturii de rudenie dintre pârâtă ?i vânzătoarea ?petcu Ioana, până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 04.04.2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.01.2019.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Comunicarea precizărilor la acţiune formulate de către reclamante, pârâtei, cu solicitarea de a formula un punct de vedere. Pune în vedere apărătoarei reclamantelor să ia legătura cu martorul pentru termenul următor şi să-i asigure prezenţa. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2019, pentru când reclamanţii primesc termen în cunoştinţă prin apărător, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă, urmând ca pârâta să fie citată potrivit disp. art. 153 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Pune în vedere reclamantei ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei precizări cu privire la suprafaţa exactă cumpărată şi cu privire la vecini, prin raportare la titlul de proprietate, respectiv cu privire la proveninţa terenului, precum şi să depună acte de stare civilă privind pe pârâta S***** M**** şi pe numita Petcu Ioana. Amână judecarea cauzei la data de 18 octombrie 2018, pentru când reclamanţii primesc termen în cunoştinţă prin apărător, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă. Se va repeta procedura de citare cu pârâta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu audierea celor doi martori. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător ca la termenul viitor să asigure prezenţa în instanţă a martorului Sluşariuc Gheorghe, în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 31 mai 2018, pentru când reclamanţii primesc termen în cunoştinţă prin apărător, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă. Se va repeta procedura de citare cu pârâta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018