C**** C*********
ReclamantI***** C******
ReclamantD*** (******* G*******
PârâtM********* B******** P*** P******* G******
Pârâteroare - vezi camera de consiliu
Anulează cererea. Cu cerere de reexaminare care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere finala dezinvestire din 29.06.2017regularizare cerere; FARA PREZENTA PARTILOR LA TERMENUL ADM. DIN DATA DE 29.06.2017
Constatând faptul că prezentul dosar are acelaşi obiect, cauză şi părţi cu dosarul nr. 29534/302/2015 repartizat aleatoriu completului C 13 Civil la data de 03.12.2015, Având în vedere dispoziţiile conţinute de art. 107 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti care prevede „dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit, dacă cererile nu au fost soluţionate încă, precum şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 Cpc.”, Dispune, prin prezenta rezoluţie, înaintarea administrativă a dosarului completului C 13 Civil.
complinire lipsuri; termen administrativ - fără prezenţa părţilor la data de 10.05.2017.