P**** D* D***** M*****
Inculpattermen preschimbat la 07.11.2017
Rezolutie din 21.11.2017In baza art. 485 al. 1 lit. a rap. la art. 396 al. 2 din C.pr.p., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Campina, cu inculpatul PASCU DORIAN MARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 336 alin. (1) din Codul Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, obiect al cauzei penale nr 1224/P/2017. În baza art. 336 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul PASCU DORIAN MARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului" la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 2000 lei (douamiilei), reprezentand 200 zile-amenda si suma de 10 lei pentru o zi amenda, fapta din data de 20.05.2017. În temeiul disp. art. 63 din C.p. atrage atenţia inculpatului PASCU DORIAN MARIUS că, în caz de neexecutare a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea - credinţă, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 al. 1 din C.pr.p. obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08/11/2017
Hotarare 260/2017 din 08.11.2017Amână pronunţarea la 08 noiembrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2017