A**** M******* A******
InculpatIn baza art. 291 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp. Condamna pe inculpata A**** M******* A******, la o pedeapsa de 2 (doi) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), fapta din datele de 19.07.2017 si 20.07.2017 În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la data ramanerii definitive a hotararii. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa urmand a fi executata numai in situatia anularii sau revocarii beneficiului suspendarii sub supraveghere a pedepsei inchisorii). In baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani si 6 luni inchisoare aplicata inculpatei Akdag Madalina Adriana sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probatiune Prahova . În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, in cadrul in cadrul Administratiei Parcului memorial “Constantin Stere” sau in cadrul Centrului Judetean de Cultura Prahova. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. In baza art 291 alin 2 C pen confisca de la inculpata sumele de 5000 lei si 1500 euro, primate de aceasta de la martora denuntatoare Rogojinaru Georgeta Tatiana.In baza art 112 Alin 1 lit b C pen telefonul mobil marca Samsung model SM-J500FN, cartela SIM Vodafone , şi cartela SIM Vodafone . In baza art. 274 alin 1 C pr pen, va obliga inculpata Akdag Madalina la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 4000 lei, din care 3500 lei, in faza de urmarire penala. Cu apel în 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.09.2021.
Hotarare 195/2021 din 22.09.2021amână pronunţarea la data de 22.09.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2021Amână pronunţarea la data de 13 septembrie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.08.2021amână pronunţarea la data de 30.08.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.08.2021Amână pronunţarea la data de 12.08.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.08.2021amână prounţarea la data de 10.08.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.08.2021amână pronunţarea la data de 3.08.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.07.2021Amână pronunţarea la data de 26.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2021amţână pronunţarea la data de 17 iulie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2021Amână pronunţarea la data de 28.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2021amana pronunţarea cauzei la data de 16 iunie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2021Amână pronunţarea la data de 2 iunie 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2021Amână pronunţarea la data de 19 mai 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2021CERERE DE AMÂNARE A CAUZEI FORMULATĂ DE INCULPATĂ
Incheiere de sedinta din 20.04.2021pentru a da posibilitatea inculpatei să depună la dosarul cauzei acte
Incheiere de sedinta din 23.03.2021în vederea desemnării unui apărător din oficiu
Incheiere de sedinta din 23.02.2021lipsă inculpată
Incheiere de sedinta din 09.02.2021lipsă inculpată
Incheiere de sedinta din 12.01.2021cerere amânare formulată de apărătorul ales
Incheiere de sedinta din 08.12.2020pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 10.11.2020cerere amânare formulată de inculpată
Incheiere de sedinta din 13.10.2020cerere amânare formulată de aăpărătorul ales
Incheiere de sedinta din 15.09.2020în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 11.08.2020în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendă de drept cauza potrivit art. 43 alin.1 şi 2 din decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei- anexa 1- cap.V- domeniul justiţie , urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă instanţa să dispună fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Incheiere suspendare din 31.03.2020în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 03.03.2020Avand in vedere Hotararea Adunarii Generale nr. 3/22.01.2020, prin care s-a modificat măsura de protest adoptată prin hotărârea nr. 1/07.01.2020 a Adunării Generale a Tribunalului Prahova, în sensul suspendării activităţii de judecată, începând cu data de 23.01.2020, pe durată nedeterminată, cu excepţia măsurilor preventive în materia penală
Incheiere de sedinta din 04.02.2020cerere amânare formulată de apărătorul ales
Incheiere de sedinta din 10.12.2019cerere angajare apărător ales
Incheiere de sedinta din 12.11.2019cerere amânare formulată de inculpată
Incheiere de sedinta din 15.10.2019- cauza a fost repartizată ciclic, conform procesului-verbal din 02.09.2019 completului 10 CPF+EC. Stabileşte termen la data de 15 octombrie 2019, ora 09.00, la completul 10 CPF+EC, pentru când inculpata primeşte termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 16.09.2019imposibilitatea prezentării în instanţă a inculpatei din motive medicale
Incheiere de sedinta din 27.06.2019cerere amânare formulată de inculpată
Incheiere de sedinta din 13.05.2019pentru a depune acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 08.04.2019în vederea audierii martorului propus de inculpată
Incheiere de sedinta din 26.02.2019lipsă martor
Incheiere de sedinta din 11.01.2019Respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a telefonului mobil. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.12.2018
Incheiere de sedinta din 20.12.2018în vederea audierii martorilor Amână pronunţarea asupra cererii referitoare la restituirea telefonului, la data de 20.12.2018.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018lipsă inculpată
Incheiere de sedinta din 30.10.2018în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 19.09.2018cerere angajare apărător ales
Incheiere de sedinta din 14.06.2018