C***** M******* E****
CondamnatSchimbă calificarea juridică a prezentei cereri în aceea de îndreptare eroare materială. În baza art.278 Cod procedură penală admite cererea formulată de către Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Internaţional Interpol privind îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa penală nr. 7CC din 15 februarie 2018 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, în sensul că numele de familie al persoanei condamnate C***** M******* E**** este în realitate STOIANA MĂDĂLINA ELENA. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Referiri despre prezenta îndreptare se vor efectua pe ambele exemplare ale sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.10.2018AMANA DATA PRONUNTARII PENTRU 18 OCTOMBRIE 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2018PENTRU A SE COMUNICA COPIA SENTINTEI CIVILE PRONUNTATE DE JUDECATORIA TARGOVISTE, ACORDA TERMEN LA DATA DE 17 OCTOMBRIE 2018
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2018 S.1, pentru a se solicita relaţii de la Primăria Târgovişte.
Incheiere de sedinta din 23.08.2018Amână judecarea cauzei la data de 23.08.2018.
Incheiere de sedinta din 19.07.2018Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de către Republica Austria. În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 republicată şi art.8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoaşte sentinţa nr. 31 HV 126/16y/-61 pronunţată la data de 31.03.2017 de către Tribunalul pentru cauze penale Viena şi rămasă definitivă la aceeaşi dată, prin care s-a dispus măsura internării într-o institutie pentru infractori anormali psihici a cetăţeanului român COVRIG MADALINA ELENA şi dispune executarea măsurii de siguranţă a internării medicale prev. de art. 110 Cod penal în România. Ia act că numita COVRIG MADALINA ELENA este de acord să execute măsura de siguranţă în România. Dispune transferarea persoanei condamnate Covrig Madalina Elena în România, la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, judeţul Timiş, în vederea executării măsurii de siguranţă a internării medicale, conform Codului de procedură penală român şi în condiţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008. Constată că la data de 14.04.2017 cetăţeanul român Covrig Mădăina Elena se afla internată în statul emitent al hotărârii de 193 de zile. Dispune punerea în executare a măsurii de siguranţă a internării medicale aplicată cetăţeanului român Covrig Madalina Elena pentru infracţiunea de ameninţare prev. de art. 206 Cod penal, conform art. 569 - 571 din Codul de procedură penală, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Dispune comunicarea sentinţei definitive conform art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, autorităţii competente a statului emitent, respectiv Ministerul Justiţiei din Republica Austria, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi, în copie, Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei din România. Dispune comunicarea de către Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei din România către statul solicitant a dispoziţiilor din legislaţia internă privind măsura de siguranţă a internării medicale. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata onorariului de apărător in cuantum de 400 lei, din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Dispune plata onorariului de traducător, reprezentând cheltuieli de traducere acte din limba germană în limba română, din contul Curţii de Apel Ploieşti în contul traducătorului autorizat Nedelcu Livia Gabriela. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru persoana condamnată de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.02.2018
Hotararecameraconsiliu7/2018 din 15.02.2018Având nevoie de timp pentru studierea actelor dosarului, amână pronunţarea la dta de 15.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2018Având în vedere lipsa relaţiilor solicitate de la autorităţile din Austria, acordă termen la data de 14 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Având în vedere lipsa relaţiilor solicitate de la autorităţile din Austria, acordă termen la data de 16 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017Amână cauza la data de 4 decembrie 2017, pentru a se obţine relaţii de la autorităţile judiciare străine cu privire la existenţa unui consimţământ al unui reprezentant lefgal al persoanei condamnate şi în vedere traducerii consimţământului existent la dosar.
Incheiere de sedinta din 15.11.2017