R***** F***** P******
InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** - R*********** D* D********* G****** I**** G****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul ROTARU FLORIN-PETRICĂ, pentru săvârşirea infracţiunii ”folosirea sau prezentarea cu rea-credin?ă de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat ob?inerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. şi art.396 alin.10 C.p.p., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b N.C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 N.C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b N. C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 alin. 1 raportat la art. 92 alin. 1 şi 2 cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale aplicate pe un termen de supraveghere de 3 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art.92 alin. 3 raportat la art.93 alin. 1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza dispoziţiilor art.93 al.2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art.93 al.3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnatul ROTARU FLORIN-PETRICĂ va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Suceviţa, jud. Suceava sau Primăria mun. Rădăuţi, jud. Suceava, pe o perioada de 80 zile, afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă. În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 25 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agen?ia de Plă?i ?i Interven?ie pentru Agricultură (APIA şi, pe cale de consecinţă, dispune obligarea inculpatului ROTARU FLORIN-PETRICĂ la plata către aceasta a sumei de 20.249.62 lei(diferenţa neachitată), sumă la care se vor calcula accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal. În temeiul art.407 alin. 2 cod procedură penală, raportat la art.96 alin. 1, 4, 6 cod penal, art.91 alin. 4 cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei. În temeiul disp. art.274 alin.1 teza I Cod procedură penală obligă pe inculpatul ROTARU FLORIN-PETRICĂ la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2900 lei, din care 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare din faza de judecată. În temeiul art. 274 alin.1 şi art. 272 Cod procedură penală, suma de 65 lei reprezentând onorariu parţial, av.Ciutac Brânduşa, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.06.2018.
Hotarare 164/2018 din 20.06.2018Amână pronunţarea la data de 20 iunie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2018Deliberarea şi peonunţarea va avea loc la data de 13.06.2018, conform art. 391 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţa publică, azi 30.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2018Acordă termen de judecată la data de 30.05.2018, ora 9,00,ca urmare a cererii formulate de apărătorul ales al inculpatului pentru a avea posibilitatea să depună la dosar o serie de înscrisuri în circumstanţiere şi să achite diferenţa de prejudiciu.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Termen la data de 18.04.2018, ora 9,00, faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulată în scris şi depusă la dosar de inc. R***** F***** P******, în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018