Dosar 767/108/2017/a1 din 13.06.2017

alte cereri repunere în termen


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 767/108/2017/a1
Data dosar:
13.06.2017
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
alte cereri repunere în termen
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C-sindic1
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge cererea de repunere în termen şi de admitere a creanţei formulată de creditorul Primăria Vladimirescu în cadrul procedurii insolvenţei debitorului SC C***** A******** S**, din dosar de bază nr. 767/108/2017, pe rolul la Tribunalul Arad Secţia a II-a Civilă. Constată că creditorul este considerat de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor. Dispune practicianul în insolvenţă ca, funcţie de stadiul în care se află procedura, să verifice cererea creditorului, în condiţiile art. 106 din lege, să ia măsurile necesare şi să comunice creditorului aceste măsuri. Cu apel în 7 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri prin publicarea sa în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În cazul exercitării căii de atac cererea se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 28 iunie 2017.

    Hotarare 504/2017 din 28.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD