L****** L*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 6 Cod procedură penală admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul L.L, în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei de 11 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, aplicată prin sentinţa penală nr. 1483/2015 de către Judecătoria Oradea. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 1767/2015/2016 emis de Judecătoria Oradea, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 vechiul Cod penal. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu D.M, conform delegaţiei nr. 1098/17.08.2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 1812/2017 din 17.08.2017