D*** A* C****
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de persoana privată de libertate Deak Clara, în prezent aflată în Penitenciarul Târgşor, împotriva sentinţei penale nr. 969/20.04.2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa atacată şi soluţionând cauza, în baza disp. art.4251C.p.p. rap. la art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 5 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata Deak Clara, în prezent aflată în Penitenciarul Târgşor. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei de sub puterea MEPÎ nr. 106/2007 emis de Tribunalul Sălaj, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză. Atrage atenţia condamnatei asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.05.2017
Hotarare 236/2017 din 19.05.2017Amână pronunţarea la data de 19.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2017Preschimbă termenul de judecată
Rezolutie din 11.05.2017