T**** D******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează în parte decizia nr. 247741-N10/21.07.2016 privind recuperarea sumelor încasate cu titlu de pensie de serviciu pe care o menţine numai pentru debitul aferent perioadei ulterioare datei de 01.10.2014. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 09.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6870/2017 din 09.10.2017Amână pronunţarea la data de 09.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 13.07.2017Pentru ca pârâta să depună înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017Respinge ca neîntemeiată excepţia conexităţii. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 520 alin. 4 NCPC până la soluţionarea cauzei cu nr. unic 4105/1/2016 de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituită în urma sesizării formulată de Curtea de Apel Bucureşti în cauza cu nr. unic 42999/3/2015 privind interpretarea disp. art. 1 alin. 1 din legea nr. 125/2014, prin raportare la disp. art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 125/2014, în sensul de a se stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând „pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor”, încasate necuvenit după data de 01.10.2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 01.10.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 07.06.2017, C25, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Pronunţată azi 22.05.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.05.2017Amână pronunţarea pentru data de 22.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2017