Dosar 771/248/2017 din 21.12.2017

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 771/248/2017
Data dosar:
21.12.2017
Instanta:
Judecătoria Întorsura Buzăului
Departament:
-
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.07.2018 la ora 14:00

    Complet: CP1-pronunţări
  • Condamnare

    În baza art.335 al.1 Cod penal cu aplicarea art.375 şi art.396 al.10 Cod procedură penală, art.41 al.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul M******* F***** D*****, cercetat în stare de libertate la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Constată că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr.2300 din 14.12.2016 a Judecătoriei Braşov în dosar nr.20356/197/2015, definitivă prin Decizia penală nr.409/AP din 11.05.2017 a Curţii de Apel Braşov prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni prevăzute de art.335 al.1 Cod penal. În baza art.96 al.4 şi 5 Cod penal coroborat cu art.43 al.1 Cod penal revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an şi 4 luni pe care o adaugă la pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, în final inculpatul va executa o pedeapsă de 2 ani şi 1 lună închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art.60 Cod penal. În baza art.272 al.1 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu, Brutcă Ioana Liliana în cuantum de 260 lei, conform împuternicirii nr.236/15.03.2018 se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Covasna. În baza art.274 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iulie 2018.

    Hotarare 42/2018 din 10.07.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Stabileşte pronunţarea la data de 10.07.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 29.05.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului privind acordarea unui termen de judecată în vederea depunerii la dosar de către inculpat, în circumstanţiere, a unei caracterizări de la locul de muncă. Admite cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului privind emiterea unei adrese către Primăria comunei Sita Buzăului pentru a se solicita întocmirea unei caracterizări pe seama inculpatului. Se emite adresă către Primăria comunei Sita Buzăului pentru a se solicita, să întocmească, în măsura în care apreciază şi să comunice instanţei o caracterizare privind inculpatul.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2018
  • Sedinta din data de 17.04.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    În temeiul art.283 alin.4 lit.g Cod procedură penală amendarea Serviciului de Probaţiune Covasna cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei. Comunicarea unui exemplar din încheierea de şedinţă Serviciului de Probaţiune Covasna, cu menţiunea că în termen de 10 zile de la comunicare au posibilitatea să formuleze cererea de reexaminare împotriva acesteia. Admite cererea de administrarea înscrisurilor în circumstanţiere, formulată de inculpat prin apărător. Se revine cu adresă către Serviciul de Probaţiune Covasna în vederea efectuării unui referat de evaluare pe seama inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2018, ora 11:00, complet CP1, sala 1P, termen pentru inculpatul va păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2018.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 11:00

    Complet: CP1
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă către Serviciul de Probaţiune Covasna în vederea efectuării unui referat de evaluare pe seama inculpatului. Emiterea unei adrese către Baroul Covasna în vederea desemnării unui apărător din oficiu pe seama inculpatului, potrivit dispoziţiilor art.90 lit.b Cod procedură penală. Citarea inculpatului şi cu mandat de aducere. Având în vedere menţiunea făcută de către inculpat în înştiinţarea nr.208/11.01.2018, înaintată Serviciului de Probaţiune Covasna, în sensul că va reveni în ţară la data de 29.03.2018, instanţa acordă termen la data de 17 aprilie 2018, ora 11:00, complet CP1, sala 1P. Pronunţată în şedinţă publică din data de 6 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD