S****** V***** A*****
CondamnatÎn baza art. 529 C.pr.pen. rap. la art. 166 alin. 1 lit. b C.pen. Admite cererea. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului – condamnat S****** V***** A***** privind pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.pen din 1969. aplicată prin sentinţa penală nr. 111 din 17.03.2008 a Tribunalului Dolj, definitivă prin nerecurare. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.10.2017.
Hotarare 574/2017 din 09.10.2017Pentru a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Pentru observarea înscrisurilor.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Pentru ca petentul să facă dovada achitării despăgubirilor civile, a cheltuielilor judiciare şi pentru a se ata?a sentinţa penală a cărei reabilitare se solicită însoţită de un referat întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul instanţei va acorda termen la 11.09.2017.
Incheiere de sedinta din 03.07.2017