A******** D* P********** N*****
ReclamantD** M****
PârâtN***** L*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 206, în contradictoriu cu pârâţii D** M**** şi N***** L*******, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 2.175,57 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreţinere pentru perioada noiembrie 2015 – mai 2017. Obligă pârâţii la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, penalităţi care se vor aplica după expirarea unei perioade de 30 de zile de la data termenului de plată aferent fiecărei cote de contribuţie neachitată, şi până la achitarea efectivă a debitului, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată astăzi 17.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4905/2017 din 17.11.2017Amână pronunţarea la data de 17.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017Amână pronunţarea la data de 10.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2017Amână pronunţarea la data de 27.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017Amână judecarea cauzei, în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina reclamantului.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017