M******* I*** M****
ReclamantS********* S**** V******
ReclamantA****** S*********** D** Î*****************
Reprezentant legalŞ***** G*********
PârâtI************ Ş***** J*******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta ALIANŢA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT- SUCEAVA, având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 843/04.06.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7744/86/2017, privind pe reclamanţii MOLDOVAN ILIE-MIHAI şi SLĂTINEANU SANDA-VIORICA, prin reprezentant legal ALIANŢA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT- SUCEAVA, în contradictoriu cu pârâţii Ş***** G********* Moara Nica şi I************ Ş***** J******* Suceava. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr. 843/04.06.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7744/86/2017, în sensul că se va consemna corect denumirea sindicatului, reprezentant al reclamanţilor, respectiv ALIANŢA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT- SUCEAVA, în loc de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor „PRO-EDUCAŢIA” Suceava, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţă publică din 28.01.2019.
Incheiere de sedinta secreta din 28.01.2019Admite în parte cererea. Anulează deciziile de reîncadrare salarială nr. 41 din 02.08.2016 şi nr. 42 din 02.08.2016 , emise de către pârâta Ş***** G********* Moara Nica, jud. Suceava, privind pe reclamanţii M******* I*** M**** şi SLĂTINEANU SANDA-VIORICA. Obligă prim-pârâta să plătească fiecărui reclamant diferenţele de drepturi salariale dintre cele legal cuvenite şi cele efectiv plătite, începând cu 01.08.2016 şi până la datele în care deciziile nr. 41/02.08.2016 şi 42/02.08.2016 şi-au încetat efectele, respectiv 31.01.2017, în cazul reclamantei SLĂTINEANU SANDA-VIORICA şi 22.02.2017 în cazul reclamantului M******* I*** M**** , sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, calculată de la data înregistrării acţiunii, respectiv 21 noiembrie 2017 şi până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii, ca nefondate. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.06.2018.
Hotarare 843/2018 din 04.06.2018- pentru lipsa relaţiilor solicitate de la prim pârâtă.
Hotarare din 07.05.2018În temeiul art.400 C.pr. civilă repune cauza pe rol. Pentru justa soluţionare a cauzei se va emite o adresă pârâtei Ş***** G********* –Moara Nica, prin care i se va solicita să depună state de plată şi personal şi pentru lunile iulie-august 2016, pentru ambii reclamanţi. De asemenea, se va solicita să precizeze dacă deciziile de reîncadrare emise pe numele reclamanţilor, respectiv Decizia nr. 41/02.08.2017 emisă pe numele reclamantului M******* I*** M**** şi decizia nr.42/02.08.2016 emisă pe numele reclamantei SLĂTINEANU SANDA-VIORICA au produs efecte, începând de când anume şi dacă mai produc şi în prezent, în cazul reclamantei SLĂTINEANU SANDA-VIORICA. Fixează termen de judecată pentru data de 07.05.2018, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 19 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.03.2018- pentru administrarea probei cu relaţii de la unitatea pârâtă
Incheiere de sedinta din 19.02.2018