S* R*** S*
ReclamantC***** M*****
PârâtAdmite acţiunea formulata de reclamanta S* R*** S* în contradictoriu cu pârâta C***** M*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 211,36 lei, reprezentând contravaloare consum apă/ canal aferentă perioadei septembrie 2016-ianuarie 2017. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1,48 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturii emise în perioada iunie 2016-iulie 2016, a sumei de 4,68 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculată de la data scadenţei fiecărei facturi ce face obiectul debitului principal de 211,36 lei, până la data de 20.03.2017, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere curse în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăşi valoarea obligaţiei principale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 31.05.2017.
Hotarare 6600/2017 din 31.05.2017