O****** R********** C********* C***
ReclamantS* D********* R***** S** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul ONRC BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, reprezentat prin directorul ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în contradictoriu cu pârâta D R S.R.L., şi, în consecinţă: Dispune dizolvarea D R S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 237 alin.1 lit. c din Legea nr.31/1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare. Dispune comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerţului Cluj, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, în conformitate cu dispoziţiile art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 decembrie 2017.
Hotarare 2090/2017 din 20.12.2017