Ş***** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** G*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Ş***** G******* în contradictoriu cu pârâta Casa Jude?eana de Pensii Gala?i. Obligă pârâta la emiterea unei decizii de revizuire a drepturilor de pensie a reclamantului în vederea recalculării în conformitate cu principiile privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru reclamant este de 20 de ani, drepturi calculate şi acordate începând cu ianuarie 2017. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Galaţi.
Hotarare 1139/2017 din 06.11.201706.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.20173.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.201726.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2017Respinge excep?ia puterii de lucru judecat invocata de către pârâta Casa Jude?eană de Pensii Gala?i, ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilită?ii invocată de către pârâta Casa Jude?eană de Pensii Gala?i, ca nefondată. Fixează termen la data de 20.10.2017, S3 T1, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2017.
Amână pronun?area la data de 21.09.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2017Amână pronun?area la data de 14.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2017pentru discutarea excepţiilor invocate in prezenţa reprezentantului pârâtei;
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Pentru ataşarea dosarelor nr. 4734/121/2015 şi 8701/121/2009, termen la 23.06.2017, S 3, T1.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017