S* P**** S*** A** S* P******
ReclamantI****** C* D****
PârâtDosar nr. 7778/866/2017 Minută: HOTĂRĂŞTE: 29.01.2018 Admite cererea formulată de reclamanta S.C. PREST SERV APA S.A. PAŞCANI în contradictoriu cu pârâtul ILIESCU DOREL.Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 210,41 lei, din care 134,20 lei reprezentând debit pentru perioada august 2012 – octombrie 2012 şi 76,21lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada decembrie 2012 –septembrie 2017. Obligă pârâtul la plata în continuare a penalită?ilor de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, aferente debitului principal, calculate de la 01.10.2017 şi până la data achitării efective a debitului, fără ca acestea să depăşească cuantumul debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 zile de la comunicare. Soluţionată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 ianuarie 2018. Preşedinte,
Hotararecameraconsiliu192/2018 din 29.01.2018