T***** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 59 Cod Penal (1969) şi art. 5 Cod penal (2009): Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Talabă Adrian, deţinut în Penitenciarul Găeşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Talabă Adrian de sub puterea mandatului nr. 1551/04/2005 emis de Tribunalul Iaşi, în baza sentinţei penale nr. 876/2004, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. În temeiul art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, avocat Luţu Mariana, în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 8160/2017, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.01.2018.
Hotarare 105/2018 din 12.01.2018