C*** V*******
InculpatCondamnă inculpatul C*** V*******, la o pedeapsă de 4.000 (patru mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 200 de zile amendă a câte 20 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin.1 din codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din codul penal potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 alin. 1 din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C*** V******* la plata către stat a sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16. 05. 2018.
Hotarare 253/2018 din 16.05.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 16. 05. 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 7. 05. 2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07.05.2018, ora 08:30, completul C27, sala 352, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2018.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018În baza art. 64 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art. 9 din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi la art.6 din CEDO, admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Aparaschivei Adrian Valentin de la soluţionarea dosarului nr. 7818/314/2017 al Judecătoriei Suceava. În baza art. 110 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune trimiterea cauzei la Registratura Judecătoriei Suceava în vederea unei noi repartizări aleatorii a cauzei, după blocarea completului de judecată C3. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2018.
Incheiere abtinere din 28.02.2018Trimite dosarul completului imediat următor în vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată C3, judecător Aparaschivei Adrian Valentin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.02.2018În baza art. 64 alin. 1 lit. f) C.proc.pen. raportat la art. 9 din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi la art. 6 CEDO, admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Scripcariu Lucia Roxana de la soluţionarea dosarului nr. 7818/314/2017 al Judecătoriei Suceava. În baza art. 110 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dispune trimiterea dosarului la Registratura Judecătoriei Suceava în vederea unei noi repartizări aleatorii a cauzei, între completurile care judecă în materie penală, după blocarea completului CCP5 iniţial investit. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.10.2017.
Incheiere abtinere din 10.10.2017