C**** P***********
ReclamantA************ N******** A R********* D* S*** Ş* P******* S******** P*** R*********** L****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov-secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi, în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C**** P*********** şi pe pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în favoarea Tribunalului Braşov - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Braşov –secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În temeiul art.134 din Codul de procedură civilă, suspendă judecata cauzei şi dispune înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 16 noiembrie 2017.
Hotarare 180/2017 din 16.11.2017