S*** A*** T*** S*****
ApelantM***** M****
IntimatAdmite apelul declarat de reclamanta –pârâta SC Auto Trak SRL împotriva sentinţei civile nr.1647 din 24.10.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanta – pârâta SC Auto Trak SRL, cu sediul în Pascani, str. Garii nr. 15, în contradictoriu cu pârâtul –reclamant M***** M****. Obligă pârâtul – reclamant M***** M**** să plătească reclamantei – pârâte SC Auto Trak SRL suma de 8082,39 Euro sau contravaloarea în lei de la data restituirii, cu titlu de daune. Păstrează dispoziţiile privind admiterea cererii reconvenţională şi obligarea reclamantei –pârâte SC Auto Trak SRL sa restituie pârâtului – reclamant suma de 3500 euro, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, calculata de la data reţinerii şi până la data restituirii integrale. Constată intervenită compensaţia legală a datoriilor reciproce ale părţilor până la concurenţa sumei de 3500 euro. Obligă pârâtul – reclamant M***** M**** să plătească reclamantei – pârâte SC Auto Trak SRL suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond. Obligă reclamanta –pârâta sa plătească pârâtului – reclamant suma de 2800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond. Obligă intimatul M***** M**** să plătească apelantei SC Auto Trak SRL suma de 1500 lei cheltuieli de judecată pentru apel. Constată intervenită compensaţia legală a datoriilor reciproce ale părţilor constând în cheltuieli de judecată (fond şi apel) până la concurenţa sumei de 2800 lei şi în consecinţă, în final, pârâtul reclamant M***** M**** va plăti reclamantei pârâte SC Auto Trak SRL suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Hotarare 454/2017 din 19.09.2017stabileşte pronun?area în cauză la data de 19.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2017Termen acordat la 05.09.2017 pentru când apelanta va depune toate actele privind asigurarea autovehicului, ce vor fi comunicate intimatului
Incheiere de sedinta din 30.05.2017Pentru administrarea probatoriului propus de către părti si admis de către instantă,se acordă un nou termen în cauza la data de 30.05.2017, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017