O*** V*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul O.V, în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul anulat, aplicată prin sentinţa penală nr. 21/2017 de către Judecătoria Carei. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 24/2017 emis de Judecătoria Carei, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 100 alin. 5 Cod penal. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu D.M, conform delegaţiei nr. 1083/17.08.2017. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 1814/2017 din 17.08.2017