M********* M***** V*****
ReclamantS* B**** C********* R***** -** " B******* & A******** S****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta B.C.R.S.A.Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistriţa.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.01.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.01.2019Respinge excepţiile lipsei de interes şi de obiect care vizează petitul privind comisioanele de transformare credit, invocate de pârâta BCR SA, prin întâmpinare, ca neîntemeiate.Admite cererea de chemare în judecată precizată şi formulată de reclamantul M.M.-V.în contradictoriu cu pârâta S.C. B.C.R.S.A. şi în consecinţă:Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008240914/08.04.2008 inserate în art. 9 din contractul de credit privind „comisioanele variabile în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare” :clauza inserată în art. 9 litera b) din contractul de credit referitoare la comisionul de acordare credit de 2,50 flat, reprezentând 1.250 Euro;clauza inserată în art. 9 litera c) din contractul de credit referitoare la comisionul de administrare de 25,00 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat;clauza inserată în art. 9 litera d) din contractul de credit referitoare la comisionul de transformare pentru prima solicitare –de 1,00% flat;clauza inserată în art. 9 litera e) din contractul de credit referitoare la comisionul de transformare pentru următoarele solicitări – de 1,00% flat;Ia act de renunţarea la judecata cererii de anulare a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată.Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat, respectiv suma de 2.072,52 Euro, reprezentând: 1.250 Euro – comision de acordare ( 2,50% flat din 50.000 Euro); 186,50 Euro – comision încasare devize; 56,32 Euro – încasare comision – devize; 534,7 Euro – încasare comision de administrare.Obligă pârâta la restituirea către reclamant a dobânzilor aferente sumelor percepute conform clauzelor arătate anterior, începând de la data promovării cererii de chemare în judecată, 01.02.2017 şi până la data plăţii efective.Respinge, ca nedovedită, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.02.2018.
Hotarare 289/2018 din 08.02.2018A.P. LA 08.02.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2018A.P. LA 01.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 18.10.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 28.06.2017