B***** R***** S*****
InculpatPentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din noul Cod penal (NCP), condamnă pe inculpatul Bortoş Răzvan-Silviu, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în condiţiile art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală (NCPP). Pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 NCP, condamnă pe inculpatul Bortoş Răzvan-Silviu la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în condiţiile art. 375 şi art. 396 alin. 10 NCPP. Constată că cele două infracţiuni sunt concurente sub forma concursului formal, potrivit art. 38 alin. 2 NCP. În condiţiile art. 39 alin. 1 lit. b NCP contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform prevederilor art. 92 NCP. În temeiul art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice încadrarea în muncă, schimbarea locului de muncă sau, eventual, încetarea raporturilor de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b NCP impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Neamţ sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 NCP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Sagna, jud. Neamţ, ori a Primăriei mun. Roman sau a instituţiilor din subordinea acestora pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 NCP, referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă. Atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 martie 2018.
Hotarare 101/2018 din 09.03.2018