M****** I**
InculpatC*** A********
InculpatM****** M*****
InculpatS*** G*******
InculpatR*** A******
Parte civilă1.În temeiul art. 233 – 234 alin. 1 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a C.p., art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 43 alin. 5 C.p., art. 79 alin. 3 C.p., raportat la art. 396 alin. 1,2 si 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M****** I** … la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp., de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 104 alin. 2 C.pen., revocă beneficiul liberării condiţionate a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 257/05.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. 2342/302/2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39/03.03.2014 a Tribunalului Bucureşti, şi dispune executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, de 304 de zile. Conform art. 104 alin. 2 teza a-II-a C.pen., rap. la disp. art. 43 alin. 2 C.p., adaugă restul de 304 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 257/05.02.2014 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti în dosarul nr. 2342/302/2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39/03.03.2014 a Tribunalului Bucureşti, la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 304 zile închisoare. În baza art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei închisorii, perioada când acesta a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din data de 11.03.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. În baza art. 8 din legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M****** I**, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. 2. În temeiul art. 233 – 234 alin. 1 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a C.p., art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., art. 79 alin. 3 C.p., raportat la art. 396 alin. 1, 2 si 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul M****** M***** … la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp., de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei închisorii, perioada când inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din data de 09.06.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. În baza art. 8 din legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M****** M*****, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. 3. În temeiul art. 48 C.p., art. 233 – 234 alin. 1 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a C.p., art. 41 alin. 1 C.p., art. 43 alin. 5 C.p., art. 79 alin. 3 C.p., raportat la art. 396 alin. 1, 2 si 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul S*** G******* … la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp., de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei închisorii, perioada când inculpatul a fost reţinut, respectiv din data de 11.03.2017 la 12.03.2017. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat. În baza art. 8 din legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul S*** G*******, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. 4. În temeiul art. 233 – 234 alin. 1 lit. a, c, d Cod penal, cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a C.p., raportat la art. 396 alin. 1, 2 si 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul C*** A******** … la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată conform art. 68 alin. 1 lit. c Cp., de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.p., deduce din durata pedepsei închisorii, perioada când inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din data de 12.03.2017 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat. În baza art. 8 din legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C*** A********, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 22 alin. 1 C.p.p., ia act că persoanele vătămate R*** A****** şi Curt Nicu au renunţat la pretenţiile civile faţă de inculpatul C*** A********. În baza art. 19, art. 23 alin. 3 C.p. şi 397 C.pr.pen. raportat la disp. art.1357 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de părţile civile R*** A****** şi Curt Nicu şi obligă pe inculpaţii M****** I**, M****** M***** şi S*** G*******, în solidar, la plata către aceste părţi civile a sumei de 22526 de euro, cu titlu de daune materiale precum şi la plata sumei de 6000 euro cu titlu de daune morale. În temeiul 398 C.p.p., raportat la art. 274 alin. 1 şi 2 CPP obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 700 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 276 alin. 1 şi 4 C.p.p., rap. la disp. art. 274 alin. 2 C.p.p., obligă pe fiecare dintre inculpaţii M****** I**, M****** M***** şi S*** G******* la plata către părţile civile R*** A****** şi Curt Nicu a sumei de 2167 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat ales - conform chitanţei nr. 179/03.09.2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.09.2017.
Hotarare 632/2017 din 21.09.2017Amână pronuntarea pentru data de 21.09.2017. Pronuntată în şedinţă publică azi, 20.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2017Amână pronuntarea la data de 20.09.2017. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2017PENTRU CA INCULPATII SĂ DEPUNĂ ÎNSCRIUSRI ÎN CIRCUMSTANTIERE ŞI PENTRU CA PERSOANELE VĂTĂMATE, PRIN AVOCAT, SĂ-ŞI PRECIZEZE ÎN SCRIS, DETALIAT, PRETENTIILE CIVILE
Incheiere de sedinta din 29.08.2017