G********* S***** I******
ReclamantG********* S****
PârâtG********* V*****
PârâtG********* N******
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect partaj succesoral - ieşire din indiviziune, aşa cum a fost precizată de reclamanta Grumezescu Simona-Iuliana, în contradictoriu cu pârâţii G********* S****, G********* V*****, G********* N******, şi, în consecinţă: I. Constată că prin efectul devoluţiunii succesorale legale după defunctul Grumezescu Constantin-Dan, , părţile se află în indiviziune asupra următoarelor bunuri imobile: - cota de 1/2 dintr-un apartament - cota de 1/2 din suprafaţa de 4.796,15 mp. teren arabil extravilan II. Constată că, prin declaraţii autentice notariale, pârâţii G********* N****** şi G********* V***** au renunţat la succesiunea după defunctul Grumezescu Constantin-Dan, Constată că prin devoluţiunea succesorală, succesorii acceptanţi ai defunctului Grumezescu Constantin-Dan, sunt: 1. Grumezescu Simona-Iuliana, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1 din masa succesorală. 2. G********* S****, în calitate de ascendent privilegiat, cu o cotă de 1 din masa succesorală. III. Dispune ieşirea din indiviziunea existentă asupra succesiunii defunctului Grumezescu Constantin-Dan, iar potrivit art. 438-441 NCPC ia act de tranzacţia judiciară intervenită între părţi, cu următorul conţinut: „Subsemnaţii Grumezescu Simona-Iuliana, şi G********* S****, , am înţeles să încheiem următoarea TRANZACŢIE I. Cu privire la indiviziunea existentă asupra masei succesorale rămasă în urma defunctului GRUMEZESCU CONSTANTIN-DAN, II. Masa succesorala este compusă din - cota de 1/2 dintr-un apartament dobandit in timpul casatoriei cu reclamanta conform contractului de vanzare-cumparare - cota de 1/2 din suprafata de 4.796,15 mp. teren arabil extravilan III. Mostenitorii si cotele ce li se cuvin sunt: 1. GRUMEZESCU SIMONA-IULIANA, in calitate de sotie supravietuitoare cu o cota de 1/2 din intreaga masa succesorala (adica 1/2 din cota de 1/2 = 1/4 reprezentata de cota defunctului din apartament). 2. G********* S**** in calitate de ascendent privilegiat (mama a defunctului) cu o cota de 1/2 ( adica 1/2 din 1/2 ( 1/4) ) din masa succesorala. Modalitate de partajare: LOTUL NR I revine reclamantei G********* S***** I******, si este format din - cota de 1/2 dintr-un apartament - cota de 1/2 din suprafata de 4.796,15 mp teren arabil extravilan Subsemnatii G********* S****, declar ca suntem de acord cu aceasta modalitate de partajare si ca nu doresc sa primesc sulta compensatorie sau vreo alta depagubire de la reclamanta. Subsemnatele G********* S***** I******, G********* S****, in calitate de reclamanta si parati intelegem prin prezenta tranzactie ce reprezinta vointa noastra neviciata sa punem capat litigiului existent intre noi, sa luati act ca nu solicitam cheltuieli de judecata, si sa pronuntati o hotarare de expedient in baza art. 2267 si urm. C.c. civ, care sa cuprinda tranzactia incheiata. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2018.
Hotarare 947/2018 din 12.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 12 aprilie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2018În condiţiile art. 200 alin. 4 NCPC, cu referire la art. 197 NCPC, anulează acţiunea civilă având ca obiect partaj succesoral – ieşire din indiviziune, formulată de reclamanta Grumezescu Simona-Iuliana, în contradictoriu cu pârâţii G********* S**** ş.a. 2 a Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare pentru reclamantă. Adoptată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 18 ianuarie 2018.
Incheiereanularecerere27/2018 din 18.01.2018