B******* S*** P*** R******** & M**** S****
ContestatorF***** C*******
IntimatRespinge excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimată, ca neîntemeiată. Admite contestaţia formulată de reclamanta S.C. BANCPOST S.A. în contradictoriu cu pârâta Floria Cătălina. Constată neîndeplinite condiţiile privind darea în plată a unui bun imobil în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit. Anulează notificarea nr.355/20.04.2017 adresata contestatoarei de către intimată. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Obligă pârâta Floria Cătălina să plătească reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare. Eventuala cerere de apel se depune la Judecătoria Botoşani. Dispune disjungerea cererii reconvenţionale formulate de reclamanta Floria Cătălina în contradictoriu cu pârâta S.C. BANCPOST S.A. şi formarea unui nou dosar cu aceleaşi părţi şi având obiectul restabilire echilibru contractual, cu termen de judecată la data de 19.10.2017, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac cu privire la disjungere, potrivit art. 465 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.09.2017.
Hotarare 3687/2017 din 07.09.2017