B******* S********* D**********
Apelant ReclamantB******* L********* D**********
Apelant ReclamantP****** B***
Intimat PârâtDECIZIE 30 octombrie 2018 DISPUNE: Admite apelul formulat de apelanţii Bucovală Stelian şi Bucovală Liliana în contradictoriu cu apelanta P****** B*** Romania, împotriva sentinţei civile nr. 4626/19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul: Constată caracterul abuziv al art. 1.3 lit. a) din Contractul de credit nr. 14010000000028574/18.04.2008 în ceea ce prive?te comisionul de acordare şi în consecinţă, declară nulitatea absolută a acestei clauze. Obligă intimata la plata către apelanţi a sumei încasate cu titlu de comision de acordare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2018.
Hotarare 1377/2018 din 30.10.2018Avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la data de 30.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2018Termen 16.10.2018 pentru a se solutiona cererea de reexaminare si pentru a se achita o eventuala taxa de timbru
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Acorda termen 18.09.2018 pentru a se complini timbrajul
Incheiere de sedinta din 12.06.2018T:12.06.2018 pentru timbrarea cererii de apel
Incheiere de sedinta din 17.04.2018T:17.04.2018 pentru timbrarea cererii de apel
Incheiere de sedinta din 13.02.2018