V****** G*******
ReclamantC****** D* I********* B**** M******
PârâtAdmite cererea de reexaminare Desfiinţează încheierea din 27.10.2017 pronunţată în dosarul 8004/315/2017 Admite cererea de ajutor public judiciar sub forma eşalonării. Dispune eşalonarea în 20 rate rate egale (prima de 124 lei şi următoarele de câte 100 lei) a taxei de timbru de 2024 lei datorată în dosarul 8004/315/2017, rate care vor fi plătite cel târziu la data de 20 a fiecărei luni, începând cu luna decembrie 2017, dovada în original urmând a fi depusă la dosar. Prezenta reprezintă titlu executoriu al statului împotriva petentei şi poate fi pus în executare silită pentru fiecare rată ajunsă la scadenţă şi neplătită. Definitivă. Se va trimite un exemplar pentru evidenţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.11.2017.
Incheiere finala dezinvestire 5187/2017 din 10.11.2017