Dosar 814/238/2017 din 11.07.2017

braconaj - (Legea 407/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 814/238/2017
Data dosar:
11.07.2017
Instanta:
Judecătoria Gura Honț
Departament:
Sectie unica
Obiect:
braconaj - (Legea 407/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 9:00

    Complet: P2
  • Condamnare

    În temeiul art. 42 al.1 lit. c din Legea 407/2006, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B****** V*****, la pedeapsa de 7(şapte) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) Cod penal , interzice inculpatului ,ca pedeapsă complementară , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal ,interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit art. art. 342 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, condamnă pe aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 11(unsprezece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) Cod penal, interzice inculpatului ,ca pedeapsă complementară , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal ,interzice inculpatului ,ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 320 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin.10 Cod de procedură penală ,condamnă pe aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept. Conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi h) Cod penal, interzice inculpatului ,ca pedeapsă complementară , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Potrivit art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal interzice inculpatului ,ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit art. 38 alin.1 şi alin.2 şi art. 39 alin. l lit. b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1(un) an închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare . În baza art. 45 al.3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal ,respectiv , exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Conform art. 45 al.5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 al.3 Cod penal ,aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ,d) şi h) Cod penal,respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege,de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Potrivit art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 3(trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 din noul Cod penal. În temeiul art. 93 alin. (1) din noul Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal , impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Comunei Dieci sau Oraşului Sebiş,conform deciziei Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din noul Cod penal. Potrivit art. 112 al.1 lit. b şi e Cod penal, dispune confiscarea cadavrului căpriorului împuşcat împachetat într-un sac de plastic sigilat cu sigiliul MAI 14654 şi depus la sediul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentaelor Arad şi arma de vânătoare cu alice marca Zastava, seria 165667, de calibru 12/2 şi două tuburi cartuşe de calibru 12,care au fost ridicate de la inculpatul B****** V***** şi depuse în Camera de obiecte delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0164102/01.07.2015. Ia act că persoana vătămată A.J.V.P.S. Arad nu se constituie parte civilă. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.10.2017.

    Hotarare 47/2017 din 11.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD