Dosar 8153/86/2017 din 19.12.2017

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8153/86/2017
Data dosar:
19.12.2017
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.06.2020 la ora 10:20

    Complet: C3FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Aprobă raportul lichidatorului judiciar L** G*** R*********** I****. În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC Alpina Blue Chesse SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014, aprobă onorariul şi cheltuielile de procedură cuvenite practicianului în insolvenţă L** G*** R*********** I****, în cuantum de 5058,50 lei (din care 5000 lei onorariu lichidator şi 58,50 lei cheltuieli de procedură) din fondul de lichidare prevăzut la art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 12.06.2020.

    Hotarare 158/2020 din 12.06.2020
  • Sedinta din data de 15.05.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea raportului cu propunerea de închidere a procedurii la termenul următor, până când se va depune la dosar dovada publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a raportului şi se va epuiza termenul în care acesta poate fi contestat. Acordă termen la data de 12 iunie 2020, la C3FF, interval orar 10:20-10.40, pentru când creditorii vor fi citaţi conform art. 174 din Legea nr. 85/2014, practicianul în insolvenţă având termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2020.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 15 mai 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014 , iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 13 martie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 ianuarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 31 ianuarie 2020, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2019 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Rectificarea citativului, în sensul că practicianul în insolvenţă L** G*** R*********** I**** are calitatea de administrator judiciar şi nu de lichidator judiciar. Acordă termen la data de 22 noiembrie 2019, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 septembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2019
  • Sedinta din data de 27.05.2019 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 27 septembrie 2019, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 mai 2019.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Ia act de schimbarea denumirii creditorului din SC BOVISELECT SRL în SC TCE BOVISELECT SRL. Comunicarea înscrisurilor de la filele 388-393 practicianului în insolvenţă. Acordă termen la data de 27 mai 2019, la C3FF, ora 10:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 9 aprilie 2019, la C3FF, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 februarie 2019, la C3FF, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 decembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 05.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 7 decembrie 2018, la C3FF, ora 09:00, pentru când creditorii au termen în cunoştinţă conform art. 42 alin. 8 din Legea nr. 85/2014, iar practicianul în insolvenţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2018
  • Sedinta din data de 20.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FFV
  • Amână cauza

    Respinge propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a debitoarei Alpina Blue Chesse SRL, ca neîntemeiată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 05.10.2018, pentru când i se va pune în vedere administratorului judiciar să procedeze la întocmirea actelor specifice procedurii în conformitate cu stadiul procedurii, respectiv, dacă înţelege să solicite deschiderea procedurii de faliment să procedeze la întocmirea unui raport cu luarea în considerare a stadiului procedurii şi a dispoziţiilor art.145 alin.1 din Legea nr.85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.07.2018.

    Hotarare intermediara 346/2018 din 20.07.2018
  • Sedinta din data de 10.07.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FFV
  • Amână cauza

    Din lipsă de timp pentru deliberare, va dispune amânarea pronunţării.AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20 IULIE 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2018
  • Sedinta din data de 05.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se depune dovada de publicare în BPI a raportului cu propunere de intrare în faliment. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2018
  • Sedinta din data de 04.05.2018 la ora 09:30

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 5 iunie 2018, complet C3FF, pentru când se vor cita părţile prin BPI, d-l avocat Corduneanu Daniel, în calitate de curator al debitoarei având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 4 mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2018
  • Sedinta din data de 30.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de creditorul O***** S********* C********** A*******. În temeiul art.72 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului Alpina Blue Chesse SRL. În temeiul art.73 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă L** G*** R*********** I**** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 1.000 lei. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără a avea, în prealabil, avizul administratorului judiciar, acordat în conformitate cu prevederile art.5 pct.66 din Legea nr.85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art.67 alin.1 din Legea nr.85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea ?i averea debitorului, precum şi lista cuprinzând părţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitorului, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalită?ilor de publicitate prevăzute de art.101 alin.2 din Legea nr.85/2014. În temeiul art.92 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, fie intrarea în procedura simplificată, cu obligaţia de a notifica creditorii şi debitorul în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitorului în faliment în procedura simplificată. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art.97 din Legea nr. 85/2014, până la data de 09.05.2018. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 14.05.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04.06.2018. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29.06.2018. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 07.06.2018, ora 10.00, la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea, de îndată si, în orice caz, cu cel pu?in 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a crean?elor, a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art.76 din Legea nr.85/2014, dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.. În temeiul art.99 din Legea nr.85/2014, dispune trimiterea de către lichidatorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum ?i publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă ?i într-un ziar de largă circula?ie. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. În temeiul art.39 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune, în sarcina lichidatorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat ?i a modalită?ii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.59 alin.1 din Legea nr.85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 04.05.2018. Obligă debitorul la plata către Stat - Ministerul Justiţiei a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul curatorului special - avocat Corduneanu Daniel. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2018.

    Hotarare intermediara 182/2018 din 30.03.2018
  • Sedinta din data de 23.03.2018 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 30 martie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 martie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2018
  • Sedinta din data de 26.02.2018 la ora 10:00

    Complet: C3FF
  • Amână cauza

    Amână cauza având în vedere lipsa de procedură ivită cu societatea debitoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 februarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD